My Barefoot Journey in Bali - "I am so much more then this!"

Pentru ca fraza asta, rostita de una din instructoarele mele minunate din Bali, a trezit ceva in mine. 

Am avut acel moment "AHA!", cand totul a capatat sens, cand mi-am dat seama ca inca o data, trebuie sa fiu recunoscatoare pentru ce mi se intampla. 

Pentru ca mi-am dat seama ca sunt efectiv alta, fata de ce eram acum 4-5-6 ani. Ok, poate ca boala a progresat, dar si eu o data cu ea. Imi dau seama ca efectiv sunt alta persoana, cu noi interese, alte preocupari, viziuni si perceptii.

Acel moment l-am avut abia a doua zi, dupa cercul pe care l-am facut in jurul piscinei  delirante de la ashram. Momentul in care Crina ne-a povestit de perioada in care dansa, si era apreciata pentru asta. Si cum, in loc sa se simta magulita, se simtea frustrata, ca cei din jur nu vedeau mai departe de asta. Era "doar" Crina "care danseaza". Danseaza minunat, intr-adevar :). Si nu pentru ca ne-a facut esa vreun show in Bali - desi sunt sigura ca ne-ar placut sa o vedem live - ci pentru ca intamplator, am dat peste un filmulet cu ea dansand. I loved it , of course, dar dupa ce am cunoscut-o pe ea, asa cum e ea, mi-am dat seama ca intr-adevar, dansul este doar o parte atat de mica din ea. In spatele unei imagini frumoase, este un om si mai frumos. 

Aici, mai multe despre Crina

Ceea ce a facut un click in mine a fost momentul in care am realizat ca eu eram ok sa fiu "Florenta , care danseaza". Nu imi doream altceva, decat sa dansez si mai mult, sa fiu mai aproape de persoane care danseaza, cu care sa dansez si mai mult. Si atat. Daca aveam vreo suferinta, aceea era ca nu am gasit persoanele potrivite alaturi de care sa am un grup de dans.

Si cand in sfarsit le-am gasit pe ele Domino Sistahz, si am invatat Tribal fusion belly dance, deja eram in baston. Am invatat belly dance in baston. Dupa cam un an, am participat la Tribal Fest 2013, un festival de tribal fusion. Nu mai mergeam in baston, dar nici prea bine. Totusi, repetitiile cu fetele erau terapie pentru mine. A fost o perioada minunata : distractie, iubire, si am creat niste conexiuni minunate.

Am mai continuat sa dansez alaturi de ele, pana cand, putin dupa moartea mamei mele, la o reprezentatie cu fetele, la o ceainarie, nu am mai putut sa intru la una din coregrafiile de grup. Pentru ca la fiecare pas simteam ca mi se sparg efectiv picioarele pe scena. Si atunci am spus stop.

Au fost momente dureroase pentru mine atunci, cand am inteles semnificatia renuntarii. Dar nu renuntare in sensul de a ma da batuta, ci renuntare cu sensul de a da drumul la atasamente.

Iar fraza Crinei, "There's so much more then this", m-a facut sa realizez ca desi tineam cu dintii de dans, de trupa mea, nu vedeam alte posibilitati, alte drumuri. Alti oameni, oameni deosebiti, care imi arata in fiecare zi ca da, asta e drumul meu, cel pe care trebuie sa fiu

Scleroza Multipla, asa oribila cum o vedeam eu, mi-a dezvaluit drumul catre psihoterapie, catre yoga, catre sufletul meu. Mi-a aratat ca nu ma iubeam si nu apreciam nimic din ce faceam, ca ma desconsideram permanent. Ca poate dansul nu e misiunea mea in viata asta.Ca pot avea o viata spirituala, si astfel am invatat, invat si voi invata multe altele. Si ca poate chiar gasesc resurse in mine sa arat si altora cai diferite. Pentru ca uneori, asa cum am facut eu aproape 7 ani pana in momentul acela, ne impotrivim sa vedem evidentul.

Asa ca da, there's so much more then this!

Cu dragoste,

Florenta