Abonare LifeIsNotAFight

Abonare

luni, 18 aprilie 2016

My barefoot journey in Bali-cum am avut curaj


Wow, ce experienta a fost! Atatea emotii, atata frumusete, peisaje minunate,  cultura, zambete, informatii noi, ganduri noi, yoga, iubire, soare, provocari fizice, rasete pana noaptea tarziu si multe altele! Sigur cea mai frumoasa experienta de pana acum :)

Atatea ganduri imi vin in minte, as vrea sa scriu amanuntit despre atatea lucruri, incat probabil vor fi mai multe postari despre asta.
Inainte sa plec, imi faceam o mie de ganduri. Din experienta anterioara, stiam ca nu suport bine drumurile lungi (si ma asteptau peste 20 de ore de travel, dintre care 9 ore escala in Doha). 
Dupa aia, acolo erau cel putin 30 grade C, si umiditate foarte mare, deci s-ar fi simtit ca minim 40. Avand in vedere ca nu mai suport caldura, era o problema. Nu as fi vrut sa ajung acolo si sa dorm toata ziua.
Mai departe, desi cand eram mai mica eram foooarte sociabila si ma integram foarte usor in orice grup, acum evit oarecum grupurile noi, chiar persoanele noi luate separat. Stiu ca pot deveni tacuta, singuratica, cumva neintegrata.
Practic, eram coplesita de frici (justificate sau nu), de la incertitudinea ca o sa se rezolve totul in aeroport cu asistenta speciala in Otopeni, pana la activitatile de yoga din Bali la care nu eram sigura ca voi face fata.

Cum am gestionat asta? Incredibil de simplu, astfel incat in ziua in care am plecat, nu eram deloc emotionata, infricosata. Am facut un exercitiu foarte simplu: mi-am imaginat finalul taberei, in care spuneam toate pe rand ultimele impresii, iar eu eram emotionata si fericita, ca am cunoscut niste oameni minunati, mandra de mine ca am facut pasul asta pana la capat si ca am avut curaj. Iar imaginea asta am avut-o in minte pana am plecat, o imagine incarcata de emotii pozitive care m-a ajutat sa imi depasesc fricile si sa vad posibilitatea ca totul va fi bine.

Mai departe, am realizat ca nu m-am mai distrat din liceu asa nebuneste cum o faceam. De cand a aparut boala, desi am avut nenumarate momente frumoase, alaturi de prieteni buni, am simtit mereu ca asta ma trage in spate. Ca nu puteam sa dansez asa "salbatic" cum dansam eu toata noaptea. Ca la un moment dat am devenit mai constienta de ora de culcare, pentru ca daca stateam mai tarziu seara, a doua zi eram mai rau. Ca trebuia sa fiu foarte atenta la ce mancam... sa nu contina zahar, gluten, lactate etc... si simteam mereu ca am niste lanturi prinse de picioare care nu ma lasa sa ma bucur de viata din toata inima.

Asa ca am hotarat ca vacanta asta va fi altfel. Ca o sa ma eliberez de lanturile care ma tineau de picioare, pe care mi le-am pus singura.
  Mi-am setat pur si simplu niste intentii/ganduri  (pe care sa le urmez incepand din Bali, indiferent cat de bine/rau imi va fi) :
- sa ma concentrez pe solutii, nu pe probleme. Probleme vor aparea mereu, insa eu decid daca ma voi concentra pe ele, sau pur si simplu , atunci cand apar, ma voi gandi la ce modalitati am la dispozitie sa le rezolv, si imi vad mai departe de viata
- sa ma concentrez pe lucrurile bune care se intampla. Pentru ca se vor intampla mereu si bune, si rele. Cele rele sunt acolo cu un scop, sa imi transmita ceva despre mine, si daca stiu cum sa ma uit la ele, le pot transforma in lucruri pozitive pe toate 
- lucrurile sunt mai simple decat par: intotdeauna cand ceva pare groaznic, si foarte complicat, este suficient sa ma dau un pas in spate ca sa vad ca de fapt exista o solutie super simpla, care a fost mereu la indemana mea. E suficient doar sa imi tin inima si mintea deschisa
- sa iau lucrurile mai mult in gluma: oricat de groaznica ar parea o situatie (ca nu pot sa merg prin padure, prin rape si soare etc), ma opresc si pozez, fac ceva amuzant, fac misto de mine :)). O tehnica NLP pentru a alunga gandurile rele, tristetea etc, este sa privesti in sus, pur si simplu. Eventual spre cer. Pe mine m-a ajutat
- oricum cum sunt, sunt ok. Fizic si psihic, sunt persoana care trebuie sa fiu si cea mai buna versiune a mea

Asa am avut curaj, Asa ca am plecat, si pot sa spun ca totul a fost mai frumos decat in scenele mele mentale cele mai bune. A fost mai mult decat perfect. Am invatat multe, increderea in mine a crescut considerabil, nu mai imi este frica sa traiesc si sunt fericita ca am cunoscut exact persoanele potrivite care mi-au arata parti din mine. Cele mai bune parti, pe care stiam ca le am , dar nu voiam sa le recunosc.

Acum sunt recunoscatoare pentru tot ce mi se intampla, sunt putin mai atenta cu mine si cu cei din jur.
si au mai fost atatea...va urma :)

3 comentarii: